Pagina de web al Asociației EmpirX

Asociația EmpirX a fost înființată în anul 2010, este o organizație non‐profit, al cărei scop principal este popularizarea științelor exacte în rândul copiilor. 
Scopul nostru este de a crea un loc de joacă interactiv în care copiii și alte persoane curioase să‐și  poată petrece timpul liber în mod util, printr‐o activitate care provoacă inteligența, activitate prin care se pot informa în raport cu știința, pot înțelege anumite fenomene, se pot confrunta cu întrebări științifice în mod individual, fiind în măsură să găsească soluții în mod empiric, interesant, distractiv și interactiv.

Asociația mai are următoarele scopuri:
  • Creșterea gradului de conștientizare a tinerilor (și indirect alte generații) privind importanța protejării naturii
  • Introducerea copiilor în lumea științei prin activități ludice 
  • Canalizarea curiozității native a copiilor spre studierea științelor naturii
  • Facilitarea accesării cunoștințelor științifice de către un procent mai mare al populației prin realizarea casei științifice interactive (gen science museum)
  • Organizarea de sesiuni științifice (experimente, prezentare, întâlniri), organizarea de proiecții de filme, editare de diverse publicații și cărți
  • Introducerea de noi metode de predare‐învățare pentru a ajuta elevii pe de o parte, profesorii pe de altă parte
  • Descoperirea și susținerea elevilor și studenților talentați în științele exacte
Evenimentele, activitățile vor fi organizate în lb. română și maghiară (la cerere și după posibilități de resurse umane și în lb. engleză).

Adresa: Cluj‐Napoca, 400408, al. Borsec 3/43, Tel.: 0742 072080
e‐mail: empirx@gmail.com

Evenimente

Sâmbăta Experimentelor 2016

În data de 16 aprilie 2016, orele 10.00 - 15.00, a avut loc a 8-a ediție a evenimentului „SÂMBĂTA EXPERIMENTELOR" – cu subtitlul „Fizica prin experimente” – la sediul central al Universității Babeș-Bolyai (UBB), str. Mihail Kogălniceanu nr.1. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Facultatea de Fizică al UBB, iar buna desfășurare a fost asigurată prin voluntariat. Voluntarii – studenți ai Facultății de Fizică, doctoranzi, cercetători și cadre didactice și 3 studenți fizicieni din Ungaria (ELTE) –, care au purtat tricourile evenimentului, iar la final au primit câte o diplomă de voluntar, au dat explicații privind experimentele, încercând expuneri pe întelesul oricărei vârste, în limba română, respectiv în limba maghiară. Standurile cu experimente au fost instalate în curtea interioară, în laboratoarele facultății și pe holurile clădirii.
    Evenimentul a fost popularizat prin intermediul Inspectoratului Județean, prin corespondență electronică în rândul profesorilor de fizică, prin afișe (atașate) distribuite în locuri frecventate de tineri, prin platforma online a universității, a facultății, și prin partenerii media: RadioCluj (emisiunile în limba română și maghiară), Transindex și Szabadság. La popularizare a mai contribuit si Look TV, cu un scurt interviu cu studenții, dar a mai apărut pe multe site-uri, cum ar fi http://cluju.ro/sambata-experimentelor-ubb-cluj, http://www.stiridecluj.ro/social/sambata-experimentelor-la-facultatea-de-fizica-ubb-cluj, http://foter.ro/cikk/20160411_kiserletszombat_a_babes_bolyain, și pe platforme de socializare, ca „event“.
    În acest an, evenimentul s-a bucurat de în jur de 1500 de vizitatori din Cluj și localitățile învecinate, și nu numai (au fost, de exemplu, grupuri de școlari din Oradea, Deva, Brașov, Sfântu Gheorghe), care au fost conduși prin lumea fascinantă a fizicii experimentale. Ei au putut participa la un număr de aproximativ 40 de experimente și două show-uri (repetate la fiecare oră): unul despre tot ce este legat de mecanică (în limba română Prof.dr. Dan Andreica, în limba maghiară Conf. dr. Néda Árpád), celălalt introducându-ne interactiv în lumea statisticii, demonstrând ce este aleator și ce este predictibil (în limba română Lect.dr. Roxana Dudric, în limba maghiară Prof. dr. Néda Zoltán).
    Vizitatorii au primit la intrare un flier conținând lista cu experimentele pregătite în acest an și cu orarul show-urilor, care s-au ținut în cele două amfiteatre cu capacitate de 60-90 de locuri (sala 208 și 239). Au venit familii, dar și grupuri organizate de elevi cu profesori. S-au distribuit în jur de 600 de fliere bilingve, grupurile organizate primind doar câteva/grup.
    Lista standurilor cu experimente așa cum a fost trecută și pe „flier“, completate cu explicații pe scurt (cu litere îngroșate cele noi-nouțe):
  • Baloane de săpun / Szappanbuborékok
  • Lichide non-newtoniene / Vizenjárás kukaricakeményítővel
  • Azot lichid / Cseppfolyós nitrogén (a fost prezentată și comportarea diferitelor materiale la temperatură extrem de joasă, de ex. supraconductorul expulzează câmpul magnetic și din această cauză levitează asupra unui magnet)
  • Frâna magnetică / Mágneses fék
  • Modelarea gravitației/ Gravitációs modellek
  • Vârtejuri de fum/ Füstkarikák
  • Joc de fizică/ Fizikus kártyajáték (un joc de cărți cu noțiuni de fizică, bazat pe Dobble, elaborat și realizat de studenți – pentru elevi mai mari)
  • Experimente cu gheața carbonică/ Szárazjég
  • Viteza de reacție/ Reflexvizsgálat (un sistem de tuburi de plastic în interiorul căreia cade o nucă, care trebuie lovită cu ciocanul la ieșire din tuburi)
  • Parabola fonică și IR/ Akusztikus és infravörös parabola antennák (focalizarea și transmiterea undelor sonore și infraroșii)
  • Multi selfie / Multi-selfie (posibilitate de a se fotografia prin reflexie multiplă în 3 oglinzi plane)
  • Spărgătorul de nuci / Diótörő (presă hidraulică din siringi)
  • Mersul pe ouă / Tojáson járás
  • Curbe Lissajous / Lissajous-görbék (două experimente în care se realizează superpoziția a două mișcări oscilatorii perpendiculare)
  • Dilatarea liniară / Hőkitágulás
  • Camera IR / Infravörös kamera
  • Unde gravitaționale / Gravitációs hullámok (modelare cu baie de apă și fascicul de laser)
  • Pendulul încrederii / Bizalominga (experiment pentru demonstrarea conservării energiei mecanice)
  • Radar ultrasonar / Ultrahang radar
  • Detector de mișcare / Mosgásérzékelő
  • Scara lui Iacob / Jákób lajtorjája (experiment cu plasmă)
  • Radio modular / Moduláris rádió
  • Experimente de electrostatică / Elektrosztatikai kísérletek
  • Dozator Heron / Héron-féle adagoló
  • Temperatura atracției / A vonzás hőmérséklete (un feromagnet încălzit peste temperatura critică, deci în faza paramegnetică își pierde proprietatea de a fi atras de un magnet)
  • Cunami és légköri frontok / Tsunami și fronturi atmosferice (modelate într-un acvariu cu apă de 3m în lungime)
  • Polarizarea luminii / Fénypolarizáció
  • Măsurarea grosimii firului de păr / Hajszálvastagság-mérés
  • Interferență / Interferencia
  • Apus de soare / Naplemente
  • Holograma / Hologrammok
  • Refracție și reflexie / Fénytörés és fényvisszaverődés
  • Rază de lumină curbată / Fénygörbítés
  • Pictură fluorescentă / Fluoreszkáló festészet
  • Spectroscopie / Spektroszkópia
  • Spargerea baloanelor / Lufipukkasztás (cu ajutorul laserului se sparge doar balonul negru din interiorul unui balon transparent)
  • Oglinzi în unghi diedru / Szögtükrök
  • Lampa de lavă / Lávalámpa

Sâmbăta Experimentelor 2016





Sâmbăta Experimentelor 2015

În data de 25 aprilie 2015, orele 10.00 - 15.00, a avut loc a VII-a ediție a evenimentului „SÂMBĂTA EXPERIMENTELOR" – cu subtitlul „Fizica prin experimente” – la sediul central al Universității Babeș-Bolyai (UBB), str. Mihail Kogălniceanu nr.1. 

Evenimentul a fost organizat, ca deobicei, de Asociația EmpirX în colaborare cu Facultatea de Fizică al UBB, iar buna desfășurare a fost asigurată prin voluntariat. Voluntarii – studenți ai Facultății de Fizică, 6 studenți fizicieni din Ungaria, doctoranzi, cercetători și cadre didactice –, care au purtat tricourile evenimentului, iar la final au primit câte o diplomă de voluntar, au dat explicații privind experimentele, încercând expuneri pe întelesul oricărei vârste. 

Evenimentul a fost popularizat prin intermediul Inspectoratului Județean, prin corespondență electronică în rândul profesorilor de fizică, prin afișe distribuite în locuri frecventate de tineri, prin platforma online a Universității și prin partenerii media: RadioCluj, Paprikarádió, Transindex și Szabadság.

Peste o mie de vizitatori din Cluj, localitățile învecinate și nu numai (au fost grupuri de școlari din Oradea, Deva, Brașov), au fost conduși prin lumea fascinantă a fizicii experimentale și au putut participa la un număr de aproximativ 50 de experimente și un show de optică. 

Standurile cu experimente au fost numerotate și marcate pe o hartă, pentru a ușura găsirea lor de către vizitatori. S-au distribuit în jur de 800 de hărți bilingve. La unele standuri s-au găsit mai multe experimente, deoarece explicația fenomenelor observate a fost dată de câte un voluntar în limba maghiară și în limba română, iar numărul lor a fost limitat. 

Lista standurilor cu experimente, așa cum a fost trecută și pe hartă, completate cu explicații pe scurt, unde este cazul (cu bold – cele noi):
  • Detectivul Morse  
  • Explozii cu gheață carbonică
  • Heliu, muzică mecanică (2 experimente cu heliu: de ce “urcă” baloanele umflate cu heliu, de ce este mai subțire vocea unei persoane daca vorbeste în timp ce exhalează heliu; vizualizarea undelor staționare în plăcile Chladni)
  • Lichide non-newtoniene
  • Curbura spațiului
  • Pete solare
  • Hologramă 
  • Azot lichid (comportarea diferitelor materiale la temperatură extrem de joasă, de ex. supraconductorul expulzează câmpul magnetic și din această cauză levitează asupra unui magnet)
  • Baloane de săpun 
  • Parabola fonică (focalizarea și transmiterea undelor sonore)
  • Castel din cărți de joc (castelul construit din cărți de joc a fost doborât cu ajutorul unui rotocol de aer produs prin gura unui butoi de plastic)
  • Pușca magnetică (defapt un accelerator liniar pe baza accelerării magnetice și conservarea impulsului la ciocnire)
  • Temperatura atracției (un feromagnet încălzit peste temperatura critică, deci în faza paramegnetică își pierde proprietatea de a fi atras de un magnet)
  • Gâsca bețivă 
  • Fierbătorul de mână 
  • Dansul metronoamelor (metronoame obișnuite, cuplate mecanic printr-un suport se sincronizează)
  • Ochii șarpelui (lumea văzută prin camera infraroșie)
  • Lanțul jucăuș (lanțul care curge singur afară dintr-un pahar sub acțiunea fircei centrifuge)
  • "Hipertensiune" electrică (mai multe experimente – cu tuburi d e descărcare, roata Segner, scântei uriașe, tubul Crookes – la care este nevoie de tensiune electrică mare, care se poate genera cu ajutorul mașinii electrostatice)
  • Clopoțel electrostatic 
  • Mișcă? Nu mișcă? (un experiment interesant de mărire a mișcărilor inobservabile cu ochiul liber – de exemplu pulsul)
  • Tsunami și fronturi atmosferice (modelate într-un acvariu cu apă de 3m în lungime)
  • Pictură fluorescentă
  • Labirint laseri (joc interactiv cu prismă și oglinzi)
  • Spectrul becului economic, bobina Tesla, Levitație magnetică
  • Model de atmosferă, tornadă 
  • Pendul haotic, viteza de reacție, viteza de lovire
  • Levitație hidraulică (jocuri interactive cu mingi de ping-pong și uscător de păr, pe baza legii lui Bernoulli)
  • Distribuția după viteze (modelarea variației densității aerului după înălțime)
  • Electrolit, radioul simplu (electrolit: s-a măsurat rezistența electrică a vizitatorilor)
  • Mișcarea Browniană (s-a vizualizat prin microscop, atât direct prin ocular cât și proiectat pe un monitor)
  • Vidul (mai multe experimente: tubul lui Newton, soneria sub vid, baloane spumă de săpun care se dilată pe măsură ce presiunea exterioară scade)
  • Green Gym (aparat de antrenament de sală, modificat în așa fel, încât să indice puterea dezvoltată prin aprinderea de leduri de diferite culori / propagarea ideii de a recupera energia umană dezvoltată în săli de fitness)
  • Motoare simple și trenuleț din baterie
  • Efectul giroscopic, Secretul piruetelor 
  • Pendulul încrederii 
  • Multi selfie (posibilitate de a se fotografia prin reflexie multiplă în 3 oglinzi plane)
  • Liliacul (încercarea orientării în spațiu cu ajutorul unui dispozitiv de localizare prin ultrasunete)
Show-ul de optică a avut loc în amfiteatrul de electricitate Augustin Maior, cu începere la ore fixe: ora 11 și 13 în limba maghiară, iar ora 12 și 14 în limba română. După terminarea programului anunțat către public, acest show a fost repetat și pentru studenții voluntari. 

Sâmbăta experimentelor 2015




Conferința profesorilor maghiari de fizică din Ardeal3‐5 octombrie 2014, Stana‐Sălaj
invitați: Váradi Nagy Pál (astronom amator), dr. Szenkovits Ferenc (UBB Cluj), dr. Gergely Árpád László (Univ. Szeged)

Sâmbăta Experimentelor 2014


Sâmbăta Experimentelor 2013

Comments